• Noi suntem

  • Suntem membri :

  • Realizam ziarul:

  • Yahoo Mess ID:

    asus_suceava
  • E-mail:

    asus_suceava@yahoo.com
  • Telefon:

    0753 595 452

    0745 600 494

  • Sediu:

    USV Campus, Căminul nr. 2, camera 17 (parter).

  • Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 17 other subscribers
  • Top articole

Daniel Funeriu: “Propun acordarea de credite pentru voluntariatul studenţilor”

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a propus, luni, cu ocazia participării la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România, organizarea unui sistem pentru încurajarea studenţilor de a participa la activităţi de voluntariat.

“Aveţi un rol social extraordinar. Ar putea fi extins rolul voluntariatului şi în România, iar studenţii care participă la astfel de acţiuni ar putea fi răsplătiţi cu credite”, le-a spus Daniel Funeriu studenţilor sosiţi din toată ţara.

Sistemul de credite ar urma să asigure finanţare studenţilor în timpul facultăţii, aceştia urmând să returneze statului banii în rate, în măsura în care vor găsi un loc de muncă avantajos. Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a precizat că, în privinţa burselor doctorale, s-a reuşit obţinerea acordării acestora de la începutul anului universitar în care a fost obţinută şi nu de la momentul obţinerii doctoratului. Daniel Funeriu a spus că a discutat cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan, care, printr-un ordin de ministru, va asigura fondurile necesare. Discuţiile dintre ministrul Funeriu şi studenţi s-au referit în special la proiectul privind noua lege a Educaţiei.

“Eu sunt cât se poate de deschis în ceea ce priveşte propunerile la noua lege. Când vom avea o variantă a acesteia şi o vom depune dezbaterii publice, vă vom chema la discuţii”, i-a asigurat ministrul Daniel Funeriu pe studenţi. Acesta a răspuns întrebărilor puse de liderii studenţilor din organizaţiile studenţeşti participante la Forum. Daniel Funeriu a reiterat subiectul universităţii antreprenoriale, subliniind că facultăţile trebuie să fie conectate la mediul de afaceri şi la piaţa muncii.

“Un sistem de învăţământ superior, performant este unul care anticipează piaţa muncii la nivel global”, a explicat ministrul Educaţiei. Acesta nu a vrut să comenteze acţiunile miniştrilor anteriori ai Educaţiei şi a spus că trebui văzut ce se poate face de acum înainte, nu ce nu s-a făcut bine până acum.

“Nu putem gândi viitorul prin prisma prejudecăţilor trecutului. Nu vreau să ne înscriem în logica vinovatului, vreau să vorbim ce se poate face de acum înainte”, a încheiat Daniel Funeriu. Cu ocazia forumului care a încheiat cea de-a V-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, a fost semnată Declaraţia Comună a Organizaţiilor Studenţeşti din România cu privire la principiile de bază ale mişcării studenţeşti în România.

Astfel, cele 60 de organizaţii studenţeşti din România, reunite la Bucureşti în Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România, reprezentând peste 500.000 de studenţi din întreaga ţară, au recunoscut Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) ca reprezentantul legitim al studenţilor din România. Conform declaraţiei, ANOSR va acţiona în sensul menţinerii şi respectării statutului său de partener real şi calitativ al tuturor actorilor din educaţie, în toate aspectele ce vizează sistemul de învăţământ superior şi/sau viaţa studenţilor. La cea de-a V-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România au participat, în perioada 25 februarie – 1 martie, peste 200 de lideri ai studenţilor din întreaga ţară. AGERPRES

Leave a comment

Leave a comment

  • Parteneri de încredere:

  • Arhiva: